BOCŞA – Venit la Bocşa, fostul şef al statului îi invită în Mişcarea Populară toţi aleşii vechiului PDL.
REȘIȚA – Secretarul judeţului susţine că Iova a obosit să conducă de unul singur, gurile rele spun că vrea de fapt să renunţe la această funcţie.
CARAŞ-SEVERIN – Este ideea care se desprinde din informaţiile oficiale publicate de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
CORNEREVA – Adică motive de optimism pentru modernizarea şcolii profesionale şi asfaltarea de drumuri. Este vorba despre cele două proiecte pe care primăria le-a depus la Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR), în valoare totală de 1,5 milioane de euro.
REȘIȚA – Instituţia Prefectului a înaintat o listă cu unităţile de învăţământ propuse la reabilitare pentru obţinerea autorizaţiei.
REȘIȚA – Cu toate că numărul de paciente a scăzut, mulţumită screeningului, suntem departe de ţelul scontat.
CARAŞ-SEVERIN – Evoluţia Justiţiei cărăşene pe anumite segmente a fost prezentată în cadrul bilanţului Curţii de Apel Timişoara.
REŞIŢA – Încurcături sentimentale şi teoria chibritului la Roma în locuinţa avocatului Strâmbuleanu.
BĂILE HERCULANE – În perioada 9-12 martie, oraşul-staţiune va găzdui ediţia cu numărul 42 a Simpozionului Internaţional de Arheologie şi Istorie „In Memoriam Constantini Daicoviciu”, manifestare organizată de Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Anul acesta, la acțiune vor lua parte 102 invitați.
REȘIȚA – În fiecare an, la 9 martie, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici (AFDP) îi comemorează, la nivel naţional, pe cei care au căzut în lupta împotriva regimului comunist. Filiala AFDP Caraş-Severin şi-a comemorat eroii la troiţa din Parcul „Cărăşana” din Reşiţa.
