Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2016

Browsing

REŞIŢA – O singură zi le-a ajuns oamenilor legii pentru a constata o faptă penală şi nu mai puţin de 184 de contravenţii, valoarea amenzilor totalizând 38.755 de lei, şi au fost confiscate bunuri în valoare de 403 lei.

REȘIȚA – Reșițenii au învins pe CSMS Iași, cu 8-2, într-o restanță din etapa a XVI-a a Ligii I de futsal. Această victorie meritată a reșițenilor vine după două înfrângeri, una în Cupa României cu Târgu Mureș și cealaltă cu Odorheiu Secuiesc în campionat pe teren propriu.

REȘIȚA – După cutremurătoarea revelație din Insurgent, în Allegiant, Tris și Four sunt obligați să evadeze dincolo de zidurile care înconjoară orașul Chicago. Pe lângă pericolele necunoscute care îi așteaptă, asta mai înseamnă și să-și abandoneze pentru prima dată prietenii și familia.

Primăria municipiului Caransebeş organizează concurs, în intervalul 04.04-06.04.2016 în vederea ocupării funcţiei publice vacante: – 1 post de consilier I, superior la compartimentul contabilitate în cadrul Aparatului de specialitate al Primarului