CARANSEBEȘ – Atleta a luat startul la semimaraton, la Campionatul European, dar a fost nevoită să abandoneze.
REȘIȚA – Alina Vuc a învățat lupte la Reșița și s-a calificat în premieră la Jocurile Olimpice.
REŞIŢA – În judeţ se derulează cea de-a doua tranşă a livrărilor de pachete pentru persoanele defavorizate. Potrivit prefectului Florența Albu, 23909 pachete cu alimente vor ajunge familiile aflate în nevoie.
REȘIȚA – Din delegația care va pleca la Rio de Janeiro fac parte și atleții reșițeni Marius Cocioran și Narcis Mihăilă, care vor concura în proba de 50 km marș.
CARANSEBEȘ – Cel mai mare muzician român din istorie, George Enescu, are de sâmbătă, 9 iulie, pe Cinematograful „Luna” din Caransebeș, o placă memorială, semn al trecerii acestuia prin urbea gugulană și istoria sa artistică.
REŞIŢA – Săptămâna aceasta, lista locurilor de muncă vacante este una buclucaşă, mai ales în ceea ce priveşte Reşiţa.
REŞIŢA – Jandarmii cărăşeni au fost nevoiţi să intervină, joi seara, în jurul orei 21.00, pentru a înăbuşi „amorul“ cu năbădăi izbucnit între doi concubini reşiţeni, reclamaţi că tulbură liniştea publică. Evident, femeia a ieșit cea mai „șifonată”.
CARAŞ-SEVERIN – O nouă sesiune a examenului de bacalaureat a luat sfârşit. După o lună de examene, absolvenţii de liceu au ajuns şi la ultima probă, cea la alegere.
CARANSEBEȘ – Bazine pentru copii și adulți, plajă, beach volley, terase, sunt doar câteva din ofertele cu care ștrandul din Caransebeș îi așteaptă de sâmbătă, 9 iulie, pe toți cei care doresc să petreacă momente plăcute în aer liber, mai ales că perioada următoare se anunță una toridă.
REŞIŢA – Crucea Roşie Caraş-Severin a împărţit ajutoare oamenilor afectaţi de recentele inundaţii.
