REŞIŢA – Vechiturile electrice şi electronice din gospodărie pot aduce familiilor de reşiţeni câte 20-40 de lei pentru fiecare aparat predat.
REŞIŢA – Comisia de circulaţie constituită la nivelul Primăriei Reşiţa a aprobat reorganizarea circulaţiei rutiere prin introducerea de sensuri unice pe străzile adiacente Complexului Agroalimentar Reşiţa Sud.
REŞIŢA – Şcolile din judeţul Caraş-Severin au pierdut în acest an şcolar 209 elevi. Tinerii au abandonat cursurile din diferite motive, precum absenteismul sau situaţia materială precară.
REŞIŢA – HC Adrian Petrea A este cu gândul la turneul final al juniorilor III.
MOLDOVA NOUĂ – Marţi, 28 octombrie, poliţiştii din oraş au fost anunţaţi despre un conflict petrecut între doi elevi, în zona unui magazin.
REŞIŢA – Managementul integrat al deşeurilor a intrat în linie dreaptă, cu termen final în 2015.
CARANSEBEŞ – O investiție de peste jumătate de milion de lei din Caransebeș a ajuns la un an de la inaugurare într-o stare deplorabilă.
REŞIŢA – La nivelul Policlinicii din Centrul Civic al Municipiului Reșița funcționează cabinete de medicina familie, cabinete medicale de specialitate – ambulatorii, biroul de expertiză a capacității de muncă (Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin), Serviciul de Medicină Legală – ce aparţine de Spitalul Județean de Urgență, Asociația diabeticilor şi Direcția de Sănătate Publică.
REŞIŢA – Din cele 446 unități de învățământ (preșcolar, școlar și liceeal) care funcţionează în județ, una deține autorizație sanitară de funcționare cu plan de conformare, în timp ce 110 unități de învățământ nu o dețin.
VĂLIUG – Marţi, 28 octombrie, Inspectoratul Teritorial de Muncă din Caraş-Severin a fost anunţat cu privire la producerea unui eveniment soldat cu decesul unui bărbat în vârstă de 52 ani.
