REŞIŢA – Peste 200 de tineri reşiţeni care au împlinit vârsta de 18 ani în ultimele şase luni au fost răspuns, miercuri, invitaţiei primarului Mihai Stepanescu.
REŞIŢA – Prin splendoare şi oferte, staţiunea cărăşeană atrage tot mai mulţi turişti şi sportivi.
CARANSEBEŞ – Conducerea municipalităţii cere o mai mare fermitate din partea directorilor unităţilor de învăţământ privind chiulul elevilor de la ore.
ARMENIŞ – Trei echipaje de pompieri de la Detaşamentul Caransebeş, împreună cu membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Armeniş, au intervenit, în cursul nopţii de 19 spre 20 februarie, timp de aproximativ patru ore pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă a schitului Piatra Scrisă.
PRIGOR – Cu bani europeni, o serie de lucrări se vor finaliza în perioada următoare în comuna Prigor.
LĂPUŞNICU MARE – Valeriu Dragomir, la cei 70 de ani, ne dezvăluie talentul, priceperea pe care o are în artă, iar tablourile sale sunt purtătoare de sensibilitate şi frumuseţe.
REŞIŢA – Cele aproximativ 150 de familii care locuiesc fără forme legale în cartierul reşiţean Mociur îşi vor putea închiria apartamentele.
EZERIŞ – Deşi nu se poate plânge, căci în ultimii 10 ani a atras fonduri de aproximativ cinci milioane de euro, Ioan Rusu, primarul comunei Ezeriş, consideră că România ar fi putut cheltui mai mult din sumele alocate de Uniunea Europeană, în perioada 2007-2013, pentru programele de dezvoltare rurală, dacă legislaţia ar fi fost mai permisivă.
REŞIŢA – O nouă întrerupere a furnizării apei potabile la Reşiţa a fost programată pentru data de 21 februarie. Aceasta va opera între orele 9.00 şi 16.00, timp în care vor fi executate lucrări la reţeaua de distribuţie a apei potabile.
REŞIŢA – Grupul Ecologic de Colaborare Nera cere demisia ministrului Mediului, Rovana Plumb.