REŞIŢA – De Valentine’s Day, sărbătoarea iubirii importată şi la noi după 1989, îndrăgostiţii îşi declară dragostea şi, poate pentru a fi mai convingători, îşi fac cadouri cât mai costisitoare.
REŞIŢA – În 2011, primăriile unor comune din Caraş-Severin au fost cât se poate de darnice cu angajaţii lor, care au primit diverse sporuri nelegale.
REŞIŢA – O nouă întrerupere a furnizării apei potabile a fost programată pentru joi, 14 februarie, între orele 9.00 şi 16.00 la Reşiţa, în Microraionul III al cartierului Lunca Bârzavei, pe Calea Timişoarei şi în Câlnic.
REŞIŢA – Timp de mai multe săptămâni, Banatul Montan a devenit centrul spiritual al Făşangului germanilor din România.
REŞIŢA – Echipa feminină de handbal Universitatea Reşiţa se pregăteşte pentru un nou meci de campionat, de această dată în deplasare. Elevele antrenorilor Cristian Busuioc şi Liviu Viaşu se vor deplasa la Piteşti, pentru partida cu echipa locală SCM Universitatea.
REŞIŢA – În sala de sport a Şcolii Gimnaziale Nr. 6 s-au disputat, recent, întrecerile etapei a III-a a „Trofeului Amatur“ la tenis de masă. Au participat 51 de jucători, evoluând pe două categorii, open (20) şi amatori (31), foşti jucători de Superligă, Divizia A, actuali sportivi legitimaţi la nivelul Diviziei B, din Timişoara, Deva, Petrila, Hunedoara, Arad, Caransebeş, Oraviţa şi Reşiţa.
REŞIŢA – Federaţia Română de Lupte a trimis, recent, o adresă către CSM Reşiţa, prin care a comunicat faptul că prof. Ilie Ene a fost cooptat în Colegiul Antrenorilor.
REŞIŢA – La sfârşitul acestei săptămâni sunt programate meciurile din cadrul etapei a XIV-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, ediţia 2012/2013. O rundă cu mai multe meciuri ce se anunţă a fi foarte echilibrate. Printre acestea poate fi socotită şi confruntarea din Sala Sporturilor din Buzău, dintre Dinamo Bucureşti şi CS Caraş-Severin.
REŞIŢA – Centrul de Voluntariat Reşiţa susţine proiectul „Poveştile lumii“ care se desfăşoară în şcoli generale din Barcelona şi care îşi propune să lupte împotriva stereotipurilor prin intermediul poveştilor.
REŞIŢA – Organizaţia neguvernamentală susţine că există un paradox în ceea ce priveşte partidele de vânătoare. GEC Nera consideră că, în loc să fie organizate vânători pentru mistreţi sau cerbi, ar fi propice să fie „luaţi în cătare“ lupii care creează probleme în anumite zone.