REŞIŢA – CET 2010 riscă să cadă din lac în puţ. Când nu e în pericol să rămână fără gaz, riscă tăierea curentului…
REŞIŢA – Aproximativ o sută de reşiţeni s-au reunit luni, 23 ianuarie, pentru a scanda lozinci antiprezidenţiale şi chiar împotriva unor partide politice, în cea de a noua zi de proteste neîntrerupte în Centul Civic al municipiului de pe Bârzava.
REŞIŢA – Orice antrenor, indiferent de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea, care se respectă, se ştie că trebuie să studieze permanent, să fie la curent cu cele mai actuale informaţii despre meseria pe care o practică.
REŞIŢA – În deschiderea partidei dintre CS Caraş-Severin şi Potaissa Turda, din etapa a XII-a a Ligii Naţionale, a avut loc o întâlnire de suflet între foştii handbalişti şi arbitri din Reşiţa şi Sânnicolau Mare.
REŞIŢA – Tehnicienii Aihan Omer (CS Caraş-Severin) şi Horaţiu Gal (Potaissa Turda), la conferinţă.
REŞIŢA – „Veşnica lui amintire nu se va stinge din inimile noastre şi ale fiilor noştri; şi cât va avea ţara aceasta o istorie… cea mai frumoasă pagină va fi aceea a lui Alexandru Ioan I“.
REŞIŢA – Fiecare judeţ va avea, începând de azi, o linie gratuită pentru informaţii referitoare la înscrierea în clasa pregătitoare.
REŞIŢA – Pentru a fi implementată infrastructura necesară, programul de lucru cu publicul va fi afectat.
REŞIŢA – La finele săptămânii trecute, primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, a primit vizita unei delegaţii formate din tineri reprezentanţi ai Olandei, Turciei, Germaniei şi Suediei, în cadrul proiectului „Young People and Local Politics“.
DEZEŞTI – Acesta este ultimatumul declarat de primarul comunei Fârliug, Ion Borduz, referitor la ancheta DNA.