Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2011

Browsing

Criza devine tot mai cumplită. Sărăcia locuieşte în portofelele celor mai mulţi dintre noi, iar cei obişnuiţi să fie ajutaţi de Stat sunt tot mai disperaţi. Iar aici nu vorbesc numai de mii de români ci şi de milioanele de asistaţi social ai UE. Nu au bani de medicamente, mâncare sau căldură şi tot mai mulţi invocă moartea să-i scape de chinuri. Dar, în lipsa ei, merge şi o promoţie.

REŞIŢA – Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava a găzduit, sâmbătă, 26 noiembrie a.c., întrecerile ediţiei a II-a a „Campionatului Prieteniei“ la şah, competiţie rezervată echipelor alcătuite din copii în vârstă de până la 14 ani.

REŞIŢA – În perioada 10-25 noiembrie, poliţiştii rutieri împreună cu reprezentanţii Registrului Auto Român, au fost prezenţi pe întreg teritoriul judeţului în vederea desfăşurării unei acţiuni ce a avut ca scop reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecinţe grave, produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale vehiculelor.