Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2011

Browsing

REŞIŢA – Marţi, în cadrul campaniei „Jandarmeria donează viaţă pentru România!“ 25 de jandarmi cărăşeni au iniţiat acţiunea de donare de sânge la centrele de transfuzii sanguine din municipiul Reşiţa şi în localitatea Oraviţa, urmând ca pe întreg parcursul lunii noiembrie, la centrele de transfuzii de pe raza judeţului să se prezinte peste 100 de jandarmi care au optat benevol să întindă celor aflaţi în suferinţă.

REŞIŢA – După dulceţuri, compoturi, castraveţi, gogoşari şi alte murături, puse la borcan de gospodine pentru sezonul rece, urmează varza. O recoltă slabă, comparativ cu cea din toamna anului trecut, spun micii producători din pieţele reşiţene.

REŞIŢA – Manifestări specifice Halloween-ului au continuat să fie organizate şi săptămâna aceasta în şcolile din judeţ. La Liceul Teoretic „General Dragalina“ din Oraviţa, spre exemplu, a fost organizat marţi, 1 noiembrie, „Romanian Halloween“, în cadrul căruia s-au derulat şi două concursuri, unul de creaţie literară, cu poveşti horror scrise în limba engleză, celălalt de costume, pe categorii de vârste.