LUGOJ – La Campionatul Naţional al Juniorilor, gimnastul reşiţean a cucerit şase medalii de aur şi una de bronz.
REŞIŢA – Pe Stadionul „Mircea Chivu“ s-a disputat, vineri, 28 octombrie a.c., întâlnirea dintre CSM Şcolar şi ACS Recaş, meci contând din etapa a XI-a a Ligii a III-a de fotbal, Seria a V-a.
REŞIŢA – Perioadă grea pentru elevii cărăşeni deoarece temperaturile scăzute de afară se resimt şi în sălile de clasă.
REŞIŢA – O delegaţie formată din 60 de persoane, delegaţi ai direcţiilor silvice de pe tot cuprinsul ţării s-a aflat la finalul săptămânii trecute pe raza Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului.
REŞIŢA – Pe căi legale sau mai puţin, în judeţul nostru s-au stabilit mai mulţi străini. La nivelul judeţului structura dedicată pentru migraţie este Biroul Român pentru Imigrări, care combate migraţia şi munca ilegală a străinilor, înregistrează şi acordă rezidenţa permanentă şi avizează străinii din statele cu potenţial migrator.
REŞIŢA – Guvernul a aprobat un proiect de lege ce modifică legea privind reforma în sănătate.
REŞIŢA – Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, manifestările prilejuite de organizarea primei ediţii a „Zilelor Şumadiei în Caraş-Severin“.
REŞIŢA – O nouă campanie de reciclare a deşeurilor va fi organizată de Primăria Reşiţa şi Asociaţia RoRec.
REŞIŢA – După toate discuţiile, problema câinilor fără stăpân continuă să persiste pe străzile reşedinţei de judeţ. Suntem, aşa cum remarca primarul Mihai Stepanescu, singurul oraş din judeţ cu tramvaie cu probleme în special pentru că au calea de rulare veche, cu sistem centralizat de încălzire, cu padoc…
REŞIŢA – Suma va fi plătită până la 31 noiembrie, urmând ca de la 1 decembrie să înceapă plăţile regulate.
