REŞIŢA – Suma va fi plătită până la 31 noiembrie, urmând ca de la 1 decembrie să înceapă plăţile regulate. În această perioadă, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Caraş-Severin acordă avansul către fermierii care au depus cereri de plată în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă – SAPS 2011. De acest avans beneficiază fermierii la care controalele (administrative sau pe teren) s-au finalizat şi îndeplinesc cumulativ condiţiile impuse de regulamentele europene şi legislaţia românească.
Pentru acest an, cuantumul alocat plăţilor directe unice pe suprafaţă este de 100,65 euro/ha, la care se va aplica un coeficient de reducere liniară, ca urmare a depăşirii suprafeţei de referinţă de 8,7 milioane ha, informează APIA.
Avansul acordat fermierilor este de 42 euro/ha, plăţile fiind efectuate în lei, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru ziua anterioară datei de 1 octombrie a anului pentru care este acordat sprijinul. Pentru data de 30 septembrie 2011, BCE a stabilit un curs de 4,3575 lei.
În Caraş-Severin au depus cereri de plată pentru anul 2011 un număr de 22.086 fermieri, până acum, fiind autorizaţi la plată aproximativ 20.000 de persoane, potrivit declaraţiilor făcute de directorul adjunct al APIA Caraş-Severin, Lucian Colţan. Avansul se va plăti până la 31 noiembrie, urmând ca de la 1 decembrie să înceapă plăţile regulate.
În cadrul campaniei SAPS 2011, România beneficiază de o alocaţie financiară de aproximativ 900 milioane de euro din Fondul European de Garantare Agricolă.
Roxana Bălan Nafiru
