REŞIŢA – Trofeul Mediator la şah, ajuns la ediţia a XI-a, desfăşurat în localitatea timişeană Giarmata Vii a reunit 51 de sportivi. Şahul reşiţean a fost reprezentat de Andru Buga Mihai şi Daniel Pădurean, legitimaţi la CS Muncitorul. S-a jucat în sistem elveţian, 7 runde.
REŞIŢA – În etapa a VI-a a C.N. de Automobilism Viteză în Coastă, reşiţeanul a ieşit în decor. Pe traseul „Teliu“, din judeţul Braşov, au fost programate, în zilele de 11 şi 12 iunie a.c., etapele a V-a şi a VI-a ale Campionatului Naţional de Automobilism Viteză în Coastă, ediţia 2011.
REŞIŢA – CS Ateneu Reşiţa a ocupat locul al III-lea, la finalul Superligii masculine de tenis de masă.
ORAVIŢA – În noaptea de 13 iunie, o patrulă de jandarmi din Oraviţa a surprins o persoană care transporta un capac de canal.
REŞIŢA – Fie că este vorba despre aspectul financiar, fie că este pur şi simplu obişnuinţă, sute de reşiţeni trec zilnic pe la unul dintre cele 10 surse publice de apă din municipiul de pe Bârzava. Pentru verificarea potabilităţii apei, Direcţia de Sănătate Publică a prelevat probe pe care le-a supus unor analize amănunţite.
REŞIŢA – Reţeaua europeană de poliţie rutieră a efectuat o serie de acţiuni ce s-au resimţit în judeţ.
REŞIŢA – O delegaţie a Asociaţiei crescătorilor de animale din Domaşnea s-a aflat luna trecută la Reşiţa pentru a discuta cu reprezentanţi ai Consiliului Judeţean problemele lor. De două ori, aceştia au blocat drumul din comună cu animalele, iar marţi, zeci de domăşneni au cerut o întrevedere cu prefectul Octavian Ţunea.
REŞIŢA – Potrivit municipalităţii, abia din toamnă se crede că vom putea vorbi despre refaceri şi modernizări.
REŞIŢA – În cadrul proiectului educaţional „Tărâm românesc de ieri, de azi, dintotdeauna“ derulat la nivelul Şcolii cu clasele I-VIII nr. 7 din municipiu, a avut loc, în zilele de 10-11 iunie, o nouă activitate din ciclul „Descoperim România“.
REŞIŢA – Cărăşenii interesaţi să lucreze în străinătate au parte zilele acestea de şansa pe care o aşteaptă. Potrivit consilierului superior Carla Goagă, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin, una dintre ofertele disponibile prin intermediul serviciului Eures cuprinde 40 de locuri de muncă de stagiari în ferme de creştere a animalelor în Danemarca.
