Caraş-Severin, Romania

În sfârşit, în urbea cu palat prefectural s-ar putea vorbi despre drumuri civilizate: „Noi credem că începând cu luna august a anului curent putem vorbi de refaceri şi modernizări ale carosabilului şi trotuarelor afectate de lucrări de înlocuire (extindere) a reţelelor de gaz, curent, apă şi canalizare“, se arată într-un comunicat emis de municipalitate cu prilejul unei întâlniri între reprezentanţii Primăriei Reşiţa şi cei ai E.On Gaz şi Enel, cu înştiinţarea Instituţiei Prefectului.

Scopul întâlnirii a fost acela de a corela lucrările de investiţii pe care le realizează cele două societăţi cu cele pe care primăria urmează să le facă pentru modernizarea carosabilului şi a trotuarelor din municipiu, astfel încât să nu intervină spargeri repetate a străzilor sau spargeri făcute după modernizarea drumurilor. S-a pus în discuţie folosirea de tehnologii de subtraversare, care să afecteze cât mai puţin zonele circulate şi spaţiile verzi. Cele mai afectate zone vor fi Microraioanele II şi III din Lunca Bârzavei, unde se estimează că lucrările edilitare se vor finaliza în lunile iunie şi iulie.

Antoniu Mocanu