Sute de poliţişti şi de jandarmi din întregul judeţ vor fi la datorie în perioada Sărbătorilor Pascale.
REŞIŢA – Vineri a fost programată etapa a XXIII-a a Ligii a III-a de fotbal, ediţia 2010/2011. În Seria a V-a, echipa CS Municipal Şcolar Reşiţa a întâlnit, în Valea Domanului, pe FC Timişoara II. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-0 (0-0), în favoarea timişorenilor, prin golul înscris de Boştină, în minutul 85.
REŞIŢA – Jandarmii cărăşeni au făcut o vizită unei familii din Bocşa, însă nu pentru vreo ilegalitate, ci pentru a le oferi un mic cadou cu ocazia Sărbătorilor Pacale.
Ziua Învierii este cea mai mare sărbătoare a creştinilor. Gândul nostru e acum la Cel care prin jertfa şi Învierea Sa a dăruit oamenilor nemurirea.
REŞIŢA – După tot felul de amânări şi tergiversări, sub diverse pretexte, lucrările de la Hala Centrală a Complexului Agroalimentar Reşiţa Sud nu s-au încheiat încă. Directorul SC Pieţe Reşiţa SRL, Adrian Damian, spunea că lucrările au fost amânate o singură dată, pentru că nu au fost bani pentru ele, însă ulterior nu a mai existat problema plăţilor.
REŞIŢA – În primul trimestru din 2011, la bugetul consolidat al judeţului s-au încasat 149,854 milioane de lei.
REŞIŢA – Comisarii din cadrul CJPC au desfăşurat o acţiune tematică de control privind respectarea prevederilor legale la comercializarea produselor textile.
REŞIŢA – Cei întorşi în România susţin că au mai rămas în Cehia cel puţin opt persoane fără bani pentru a reveni.
TURNU RUIENI – În comuna Turnu Ruieni, şi în satele aparţinătoare acesteia – Borlova, Zerveşti şi Dalci – continuă lucrările de extindere a reţelei de canalizare. În paralel, se lucrează şi la modernizarea DC 12, Caransebeş – Zlagna, proiect ce va fi finalizat, cel mai probabil, până la sfârşitul lunii mai.
REŞIŢA – Producătorii deţinători de cotă pentru vânzări directe trebuie să completeze declaraţia anuală pe baza datelor din Caietul fermierului. În funcţie de cantitatea de cotă de vânzări directe deţinută, Caietul fermierului este de două tipuri: tip A (pentru producătorii care deţin cotă mai mare de 5.000 de kilograme) şi tip B (pentru o cantitate mai mică de 5.000 de kilograme).
