CARANSEBEŞ – Aşa cum promitea cu o săptămână în urmă „principalul“ Ion Ibric, la sfârşitul meciului de pe teren propriu cu Flacăra Făget, încheiat cu victoria cu 2-1 a caransebeşenilor, gugulanii s-au întors victorioşi din deplasarea de la Petroşani, unde au jucat cu Jiul, vineri, 16 septembrie a.c., în etapa a V-a a Ligii a III-a.
REŞIŢA – Şi în acest an, Liceul Teoretic Traian Vuia din Reşiţa este angrenat în campionatele naţionale de handbal rezervate juniorilor.
REŞIŢA – A început Campionatul Diviziei A de handbal feminin. În Seria B activează şi reprezentante ale Banatului.
CARANSEBEŞ – Aici vor fi expuse lucrări aparţinând unora dintre cele mai importante nume din domeniu, muzeul urmând să poarte numele singurului român din Cartea Recordurilor, caransebeşeanul Ştefan Popa Popa’s.
CARANSEBEŞ – Şi anul acesta, tradiţionala manifestare, prin acţiunile organizate, a fost o reuşită.
REŞIŢA – Pe Muntele Mic a fost turnată borna de fundaţie pentru noul telescaun automat. Nu mai puţin de 1.800 de schiori pe oră va deservi instalaţia, ce are o lungime de 900 de metri. Este vorba despre o investiţie de 300 de mii de euro, menită să îmbunătăţească activitatea de profil în zonă.
REŞIŢA – Vor fi mai mulţi „asistaţi“ datorită creşterii plafonului minim de la 615 la 786 de lei.
REŞIŢA – Au loc înscrieri pentru un program de învăţare finalizat cu exemple spaniole în turism.
REŞIŢA – Într-un cadru festiv, Erwin Josef Ţigla, preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin, a fost sărbătorit, luni, cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 50 de ani. Evenimentul, organizat de conducerea Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“, a reunit în sala de şedinţe a consiliului judeţean un număr impresionant de prieteni, apropiaţi şi colaboratori ai omului de cultură.
REŞIŢA – Preşedintele CJ le-a promis actorilor reşiţeni că nu vor avea teatrul de proiect de care aceştia se temeau. La ultima şedinţă a Consiliului Judeţean, consilierii judeţeni l-au chemat în faţa forului decizional pe directorul Teatrului de Vest din municipiu pentru a le răspunde la anumite întrebări, printre care şi aceea de ce insistă pe ideea teatrului de proiect.
