REȘIȚA – Echipa Clubului Sportiv Municipal a primit vineri în Valea Domanului, vizita formației CFR Simeria, într-o partidă din etapa a XXVII-a a Ligii a III-a de fotbal. O grupare care, la un moment dat, se afla în lupta pentru promovarea în eșalonul superior.
Până la sfârşitul anului, specialiştii mexicani anticipează 30 de dezastre naturale în emisfera vestică, printre care inundaţii şi 17 uragane – 8 în Oceanul Pacific şi 9 în Atlantic şi în Marea Caraibilor.
Orbită cu acid sulfuric de un tânăr după ce i-a refuzat în repetate rânduri cererea în căsătorie, o femeie a primit dreptul în justiţie de a picura în ochii acestuia aceeaşi substanţă!
Fregata „Regele Ferdinand“, care participă la operaţiunea NATO „Unified Protector“, a salvat aproximativ 150 de persoane aflate în dificultate la bordul unei ambarcaţiuni civile în Marea Mediterană. Ambarcaţiunea de mici dimensiuni, ai cărei pasageri erau emigranţi africani, printre care 10 femei şi 15 copii, plutea în derivă fiind în pericol de scufundare.
Patru persoane au fost transportate la spital după ce s-au luat la ceartă, apoi la bătaie, după ce o clientă şi-a exprimat nemulţumirea faţă de grosimea feliilor de şuncă servite la raionul de mezeluri al unui supermarket din Livorno, Italia.
În urmă cu câteva zile, Nicoleta Luciu dezvăluia că este însărcinată. Dacă va fi fetiţă, o va chema Kim, la un nume de băiat încă nu s-au gândit nici ea, nici Zsolt Csergo. Situaţia însă s-a schimbat radical: va trebui să aleaga trei nume, întrucât actriţa de telenovele va naşte tripleţi!
Poliţia scotoceşte localităţile din jurul oraşului vasluian Negreşti pentru a da de urma unui adolescent de 14 ani, dispărut după ce a agresat sexual un băiat de 9 ani.
În două zile, cinci delfini au fost găsiţi morţi în mai multe zone de pe litoralul românesc, exemplarele fiind aduse la ţărm de valuri după ce, cel mai probabil, s-au prins în plase de pescuit şi s-au înecat.
REŞIŢA – UCM HC – Dinamo Braşov 33-22 (16-9), în etapa a XXV-a a Ligii Naţionale. Chiar dacă au întâlnit un adversar din jumătatea a doua a clasamentului, handbaliştii reşiţeni au abordat partida cu braşovenii aşa cum le stă bine unor profesionişti. Şi mai ales sufletişti.
REŞIŢA – Duminică, 15 mai a.c., s-au încheiat, la Bacău, întrecerile turneului final al Campionatului Naţional de handbal pentru juniori I. În meciul pentru locurile cinci-şase, echipa Liceului „Traian Vuia“ Reşiţa, pregătită de prof. Lucia Moruţ, a evoluat în compania formaţiei C.S.Ş. Sf. Gheorghe. Partida s-a încheiat cu scorul de 56-52, după prelungiri, în favoarea echipei din Sf. Gheorghe.
