REŞIŢA – CSM-CS Universitatea Reşiţa este campioană naţională pe distanţa de 50 km.
REŞIŢA – Pentru confruntarea de sâmbătă, 25 septembrie a.c., cu începere de la ora 11.00, din Sala Polivalentă, dintre U.C.M. Reşiţa şi C.S.M. Satu Mare, din etapa a IV-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, conducerea clubului a stabilit programul casieriei, din incinta bazei sportive.
REŞIŢA – În timp ce materia primă şi produsele alimentare s-au scumpit de la 1 septembrie, materialele de construcţii s-au ieftinit.
REŞIŢA – Doar până la sfârşitul acestui an vechimea în muncă se mai probează prin Carnetele de muncă, urmând ca din ianuarie 2011 acestea să fie scoase.
REŞIŢA – În baza unor ordine de la Bucureşti, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Casa Judeţeană de Pensii au fost nevoite să-şi modifice programul ca urmare a isteriei declaraţiilor, iscată la porţile instituţiilor, în urma câteva ordonanţe de urgenţă care puneau pe drumuri reprezentanţii asociaţiilor familiale, persoanelor fizice şi întreprinderilor individuale.
REŞIŢA – Medicul Secăşan susţine că toate guvernele au clamat că sănătatea este o prioritate naţională şi nu au dovedit-o în fapt.
CARAŞ-SEVERIN – Furturile de lemn din pădurile publice din Caraş-Severin au crescut de 3,6 ori în numai şase luni.
REŞIŢA – Tribunalul Caraş-Severin judecă joi pentru prima oară pe fond dosarul de corupţie de la Universitatea Hyperion, în care sunt implicaţi profesorii Gheorghe Stancu şi Nicoleta Gumă, studentul Eugen Tacotă (toţi trei fiind judecaţi în stare de arest preventiv), precum şi alţi şase foşti studenţi, majoritatea funcţionari publici (judecaţi în stare de libertate).
REŞIŢA – Joi este un nou termen în cazul celor şase hackeri acuzaţi de către DIICOT că ar fi prejudiciat conturile a mai multor cetăţeni italieni.
CARAŞ-SEVERIN – Evenimentul competiţional va avea loc în 14 octombrie la Beiuş, termenul pentru înscriere fiind data de 1 octombrie.
