Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2009

Browsing

Arad – Potrivit oficialilor, exproprierile pentru
autostrada Arad-Timişoara s-au încheiat în
acestă săptămână, urmând ca
imediat după Paşti constructorul (FCC
Constructione şi Astaldi) să demareze
pregătirea organizării de şantier.

Preşedintele venezuelan Hugo Chavez a continuat
sâmbătă să se arate conciliant
faţă de Barack Obama, oferindu-i o carte la
summitul Americilor, la o zi după strângerea de
mână foarte comentată dintre cei doi
lideri, relatează AFP.

ARAD – Ionuţ Popa i-a oferit preşedintelui
grupării ACU, Geta Onu, un buchet de flori. D-na Onu
nu a fost, însă, impresionată,
reproşându-i lui Popa că nu i le-a
înmânat personal, ci prin
„secundul” Ţamboi.

ARAD – Asociaţia Millennium Center
desfăşoară, prin programul „Tineret
în acţiune”, proiectul intitulat
„Dansul ca limbaj european”. Prima etapă a
fost finalizată recent iar până pe 26
aprilie vor avea loc prezentări publice. Dansul limbaj european