Caraş-Severin, Romania


Începând din această lună,
membrii orchestrei „Doina
Banatului
” şi cei ai
FanfareiCasei Municipale de
Cultură „George Suru”
nu vor
mai fi plătiţi de la bugetul local.
Atât fanfara, cât şi orchestra
îşi vor desfăşura activitatea prin
autofinanţare, ceea ce înseamnă că
îşi vor gestiona banii obţinuţi
în urma participării la diverse evenimente.


Ele vor funcţiona în continuare pe
lângă Casa de Cultură din
Caransebeş şi, prin urmare, vor beneficia
în continuare de toate facilităţile de
care au dispus până în prezent (
sală de repetiţii, microbuz, etc.). Cel
puţin teoretic, această măsură ar
avea efecte benefice pentru ambele părţi.


Primăria scapă de plata salariilor şi va
plăti doar atunci când cheamă la o
acţiune una dintre cele două formaţii.


Calculele arată că, plătind lună de
lună salariile tuturor membrilor orchestrei
şi ai fanfarei, municipalitatea ajungea practic
să plătească cu bani grei o
prestaţie în cadrul manifestărilor
organizate de administraţia locală.


La rândul lor, membrii orchestrei şi ai
fanfarei vor putea să-şi negocieze cum
ştiu mai bine contractele pentru recitalurile
susţinute şi, ca urmare, pot să
obţină sume de bani mai mari decât
salariile oferite de administraţia
caransebeşeană.


Iulius Pîrvu


[email protected]