Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2008

Browsing

ARAD – Sindicatul „Liber” – Primăria Arad aşteptă o Conferinţă de Alegeri pentru a putea avea din nou un lider. Preşedintele în funcţie, este în concediu de maternitate, iar cel ce trebuia să-l înlocuiască, respectiv vicepreşedintele, şi-a schimbat locul de muncă.

LIPOVA – La aniversarea a 158 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu, în şcoli şi la biblioteca orăşenească s-au organizat o serie de manifestări prin care s-a omagiat geniul nemuritor al Luceafărului poeziei româneşti.

După ce li s-a interzis, începând din vara lui 2007, să mai doneze sânge, homosexualii ar putea să iasă în curând din categoria „indezirabililor”, prin eliminarea din „Chestionarul pentru donatorul de sânge” a celor două întrebări care-i identifică.

ORADEA – Pe lângă activităţile de impulsionare a agenţilor economici cu datorii de la bugetul de stat, comisarii Gărzii Financiare Bihor au continuat în ultima lună a anului 2007 şi controalele la modul în care se efectuează transportul, aprovizionarea şi comercializarea produselor.