Atacantului echipei UTA,Radovanovic nu i-a ieşit viza de Italia, pentru că cei de la Ambasadă nu au primit de la Clinica din Bologna o hârtie oficială în care să fie prevăzută perioada post-operatorie.
În debutul noului sezon al Superligii Naţionale de polo, CS Astra Arad va întâlni, în deplasare, pe 6 şi 7 octombrie, pe CSM Oradea, nimeni alta, decât campioana en-titre.
TIMIŞOARA. Studenţii de la facultăţile Politehnicii au început să intre în cămine. Această universitate a anunţat în cele 16 cămine modernizate toţi cei care au cerut un loc în cămin, au şi primit. Aici au fost puse la dispoziţie 5.415 de locuri în cămine, iar 4.300 de studenţi şi-au făcut deja precazările. ![]()
Arad – Proprietarii de case, terenuri agricole (situate în intravilan sau extravilan), precum şi cei care deţin efective de animale sunt obligaţi să le înscrie în Registrul Agricol.
REŞIŢA – „Blocul ANL din zona Teatrului de Vară trebuie finalizat până în luna decembrie a acestui an“.
Arad – Primăria Arad a anunţat ieri faptul că va relua, din octombrie, campania „O zi cu primarul”. Potrivit comunicatului Primăriei, „edilul local, Gheorghe Falcă, îşi va petrece ziua de miercuri alături de un cetăţean interesat să afle în ce constă o zi de muncă a edilului-şef.
O zi cu primarul
REŞIŢA – Liceul Teoretic „Diaconovici-Tietz“ va aniversa „130 de ani de învăţământ liceal la Reşiţa“.
REŞIŢA – Senatorul Ioan Talpeş, preşedintele Uniunii Populare Social-Creştine, este de părere că actualul guvern trebuie să se retragă.
REŞIŢA – Vineri, în prima zi a turneului C. N. de handbal pentru Juniori II, găzduit de Sala Polivalentă, echipa Liceului „Traian Vuia“ va susţine două jocuri.
