REŞIŢA – În zilele de 19-21 septembrie, în Aula Universităţii din Braşov, s-au desfăşurat lucrările Conferinţei Asociaţiei Bibliotecarilor din România (ABR), care au avut ca punct central „Statutul profesiei de bibliotecar“, din punct de vedere juridic, social, cultural, financiar şi tehnic.
ORADEA – Mai mulţi locuitori din cartierul Rogerius ne-au sesizat că luni, între orele 13:00-17:00, s-a întrerupt alimentarea cu curent electric. Au fost afectate atât blocurile de locuinţe cât şi magazine şi firme din zona Bulevardului Dacia şi străzi adiacente.
CARANSEBEŞ – Au fost colectate sume mai mari decât în perioada similară a anului trecut.
REŞIŢA – Radioamatorismul reşiţean a aniversat, lângă Semenic, 50 de ani de activitate neîntreruptă.
REŞIŢA – Primul-ministru Tăriceanu stă acum sub sabia lui Damocles, sau, mai bine zis, a Parlamentului.
ARAD – Ecourile meciului cu Steaua nu s-au stins încă. Rezultatul a fost unul normal, după aspectul jocului, dar tot mai multă lume se întreabă de ce jucătorii lui Lăcătuş nu a atacat şi după egalare.
