REŞIŢA – Direcţia pentru Sport a Judeţului Caraş-Severin şi Asociaţia Judeţeană de Şah Caraş-Severin au organizat, duminică, 3 decembrie a.c., cu sprijinul C.S. Muncitorul, întrecerile ediţiei 2006 a „Cupei 1 Decembrie“ la şah rapid.
ALBA-IULIA – Doi scriitori orădeni au fost premiaţi pentru activitatea lor de către Consiliul Judeţean Alba, Primăria Alba Iulia, filiala locală a Uniunii Scriitorilor şi de către revista culturală „Discobolul”.
REŞIŢA – Federaţia Sindicatelor din Siderurgie Metarom, de care aparţine şi sindicatul Vatra, face parte din Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel-ALFA“ şi are un număr de 35.000 de membrii.
BOCŞA – Primăria oraşului concesionează unui grup de investitori austrieci vechea centrală hidro, situată pe un canal de pe Bârzava. Investitorii vor să producă aici energie pentru sistemul naţional, iar o parte din energia produsă va fi distribuită în Bocşa.
REŞIŢA – De obicei, la noi în ţară legile, de cele mai multe ori, nu se respectă sau se ocolesc. Acest obicei nu îl au numai oamenii obişnuiţi, ci şi firmele mari. Însă, mai devreme sau mai târziu, legea îi ajunge din urmă pe cei ce o încalcă.
REŞIŢA – Nu este pentru nimeni un secret că muncitorii din TMK Reşiţa sunt printre cei mai bine plătiţi din municipiu. Cei 1700 de muncitori vor avea motive să zâmbească şi la aceste sărbători de iarnă.
REŞIŢA – S-a dus de mult vremea soldăţeilor de plumb şi a păpuşilor din plastic. Copiii sunt tot mai pretenţioşi şi nu mai acceptă orice jucărie. Părinţii sunt nevoiţi să cheltuiască milioane bune pentru a-şi mulţumi odraslele.
REŞIŢA – În cadrul întrunirii Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice la nivelul judeţului nostru, Poliţia de Proximitate a prezentat parteneriatul cu Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice.
BIGĂR- Comunitatea cehă numără 256 de locuitori, dintre care mulţi sunt plecaţi să lucreze peste hotare. Poate şi de aceea, la şcoala din satul de munte mai învaţă doar 17 elevi.
