REȘIȚA – Modernizarea drumului care leagă cartierul Mociur de strada G.A. Petculescu din Reșița se confruntă cu noi întârzieri, iar viceprimarul municipiului, Dani Călin, a oferit explicații într-o declarație detaliată, susținând că administrația locală nu este vinovată pentru blocajul apărut!
Acesta a explicat că porțiunea de drum face parte dintr-un proiect mai amplu, care include și centrul multifuncțional construit în zonă. Din cauza creșterii costurilor generate de modificările legislative (OUG 64/2022) și a dificultăților tehnice apărute ulterior, lucrările nu au putut fi incluse în finanțarea inițială. „Am întârziat și noi câteva săptămâni pentru că am decis să începem lucrările după vacanța elevilor, când traficul e mai redus.“, a spus Călin. Viceprimarul a precizat că o lucrare esențială, legată de rețeaua de apă, a devenit un obstacol major. Potrivit lui, constructorul desemnat pentru această intervenție a promis că va finaliza lucrarea în șase ore, dar la momentul declarației, intervenția era deja în a șasea zi.
„Este foarte clar și foarte scurt că Ioan Popa nu a mințit, angajamentul pe care l-a luat putea fi respectat dacă nu eram… hai să nu zicem «sabotați» pentru că suntem în alianță la nivel de guvern. S-a promis un termen pentru această lucrare, însă ne-au sabotat… întârziat, ca să nu fiu răutăcios. Vorba era că se va găta în 6 ore, mâine sunt 6 zile și tot nu e gata. Pe 25 martie am anunțat că până în 15 mai lucrarea trebuie să fie gata. Am reiterat în 8 mai. Am făcut comandamente tehnice săptămânale cu AquaCaraș și constructorii. Am cerut clar să se finalizeze lucrarea de apă pentru a putea continua noi cu drumul. Nici până azi nu s-a respectat acest termen.“, a afirmat Călin. Viceprimarul a subliniat că intervenția la rețeaua de apă era absolut necesară: „Nu am spus niciodată că această lucrare nu este necesară. Era foarte necesară, pentru că altfel toate lucrările adiacente acestei aducțiuni de apă erau inutile. Asta trebuia să se facă.“
Totuși, acesta reclamă faptul că solicitările pentru intervenție au fost făcute cu întârziere, deși au existat cereri din martie: „Probabil și-au dat seama că dacă noi terminăm drumul, nu le mai permitem să-l spargă. Era absurd să permitem distrugerea unui drum nou.“ Călin a mai declarat că nu există un conflict instituțional cu AquaCaraș: „Noi colaborăm foarte bine, ne-am ajutat reciproc. Dar este clar că vina pentru blocaj o poartă constructorul și AquaCaraș, nu Primăria Reșița.“
În replică, Alina Caragea, reprezentanta firmei ce se ocupă de lucrări, Constructim, a explicat că lucrările au fost întârziate de lipsa unor informații tehnice precise. În teren nu se știa cu exactitate poziția celor două conducte de oțel instalate anterior prin foraj orizontal: „Constructorul anterior nu a lăsat detalii clare. Nu știam nici lungimea, nici adâncimea țevilor. Am fost nevoiți să săpăm efectiv fără să știm dacă și unde le vom găsi.“ Aceasta a adăugat că au existat încercări încă din luna mai, dar nu au putut folosi metode de scanare CCTV din cauza lipsei datelor: „Am avut un permis de spargere de la Primărie, dar nu știam dacă țevile trec sau nu pe sub calea ferată. Norocul a fost că până la urmă le-am găsit în mijlocul drumului.“
Tot Caragea a menționat că firma care a executat inițial lucrările – Soradi – nu a predat documentația tehnică completă. „Niciuna dintre lucrările făcute de Soradi nu a fost recepționată sau plătită, pentru că nu au depus situațiile tehnice necesare. Contractul cu ei a fost reziliat de AquaCaraș din cauza nerespectării obligațiilor contractuale.“, a conchis oficiala Constructim.
Viceprimarul a reiterat că asfaltarea efectivă ar dura doar o zi, dar nu poate începe fără recepția oficială a lucrărilor la rețeaua de apă de către Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC). Tronsonul are o lungime de 810 metri și o lățime de 7 metri. După asfaltare, se va amenaja un trotuar din piatră cubică, precum și rigolele pluviale. Călin a mai declarat că odată finalizat, drumul va deveni o arteră importantă de acces, iar intersecția cu strada Fântânilor va fi reorganizată pentru a prioritiza noul traseu. „Primarul a spus în felul următor, vreau să clarific asta «că în două săptămâni se va circula.», nu că se va circula pe asfalt. Nu ai cum pentru că în momentul în care se pune piatra, noi dăm drumul la circulație. Se va circula pe piatră. Pentru că ISC-ul trebuie să ne programeze pentru o zi ulterioară, să confirme că stratul este conform și abia apoi putem să ne punem pe asfaltat. Motivul pentru care drumul nu este deschis traficului nu este Primăria Reșița. Și vreau să spun asta ferm și clar!“, a spus viceprimarul.
Dani Călin a încheiat cu mesajul: „Din toate aceste neconcordanțe au de suferit cetățenii și s-a creat o imagine greșită despre Primărie, că nu ne facem treaba, dar este doar o falsă impresie. Vă asigur că lucrările vor fi finalizate cât mai repede. Vreau să îmi cer scuze în fața cetățeniilor de această situație și vreau să-i asigur că de luni pe acest drum se va putea circula.“
JCS-Denis Dutca
1 Comentariu
Lamentări de babe la intrarea în cimitir… “Explicațiile/scuzele” nu încălzesc pe nimeni, arată doar incompetență crasă. Cine se scuza se acuză, zice un proverb…Lucrarea de explorare a zonei putea începe odată cu lucrările scurtături mociuriene, nu la ani lumină după…