Dan Avram: Stadionul este un bun al cetățenilor din Caransebeș! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Cunoscutul om de fotbal, patron al echipei Era Club (Liga a V-a), spune că stadionul CFR, așa cum îl știu caransebeșenii și nu numai, ar trebui să revină sindicatelor CFR, care să-l concesioneze apoi municipalității!

Dan Avram consideră că asociația condusă de Alexandru Silvășan trebuie să cedeze administrarea bazei sportive către sindicate, proprietarul de drept al stadionului din Teiuș.

„Mă încearcă un sentiment de tristețe când intru pe arena emblemă a Caransebeșului, ajunsă motiv de discordie, pentru ceva ce este un bun al cetățenilor. În 1979, Consiliul Popular Județean Caraș-Severin a acordat administrarea bazei sportive Sindicatului CFR, adică Depourilor Unu, Zonă, Gară, Triaj, ca o recunoaștere a meritelor acestora în edificarea bazei sportive. În 2005 s-a creat ASMS Caransebeș, o asociere între primărie, CFR și ICM, ulterior ICM retrăgându-se din asociație. Au urmat dispute în instanță, iar acum a venit o sentință în favoarea asociației conduse de Alexandru Silvășan. Vreau să vă spun un lucru: stadionul este al sindicatelor din CFR, plus completările făcute de Primăria Caransebeș, adică lojă pentru Liga 2, boilere etc, iar mentenanța a fost făcută de mine și primărie în toți acești 15 ani. Soluția pe care o văd eu este ca asociația lui Silvășan să cedeze administrarea bazei sindicatelor din CFR, iar apoi Primăria Caransebeș să preia prin concesiune pe 25 de ani baza sportivă pentru a fi folosită în folosul comunității”, a explicat Dan Avram.

Până atunci însă, omul care activează de o viață în fotbalul din Caransebeș nu renunță la competiția de old-boys Stelele Banatului, prin care adună, întâi pe gazon și apoi la un pahar de vorbă, tot ce a avut mai bun fotbalul bănățean de-a lungul anilor. Cea de-a șaptea ediție se va desfășura sâmbătă, 21 august, pe stadionul din Parcul Teiuș, între orele 9 și 18.

JCS-R.M.