REȘIȚA – CSM Reșița deja a început pregătirea, iar antrenorul Dan Alexa consideră că a doua parte a sezonului va fi mult mai grea! În acest moment, Reșița ocupă primul loc în Seria a VII-a din Liga 3, fiind neînvinsă după primele 15 jocuri!
„Urmează o perioadă foarte importantă pentru noi și am încercat împreună cu președintele Cristi Bobar să reziliem contractele jucătorilor care nu ne mai dau încredere pentru retur. O să încercăm să facem câteva achiziții, dar nu multe, pentru că în mare parte lotul este format. Trebuie să punem în balanță jucătorii plecați cu cei veniți pentru a nu dezechilibra bugetul. Este o perioadă importantă și grea pentru echipă și sperăm să ne antrenăm cât mai bine. Din punctul meu de vedere, cantonamentul din Antalya va fi foarte important, deoarece vom întâlni adversari puternici, care să ne arate la ce nivel suntem. Urmează o a doua parte a campionatului importantă, mult mai grea decât prima pentru că presiunea va fi mult mai mare. În formatul Ligii 3 poți să ai un an de zile perfect, iar la baraj să nu câștigi, iar apoi ai mai pierdut un an. Trebuie să fim foarte atenți din toate punctele de vedere și trebuie în primul rând să ne întărim lotul. Trebuie să facem o echipă de nivelul Ligii 2 și vrem să ducem toți jucătorii la nivelul optim la startul campionatului”, a declarat Dan Alexa, antrenorul CSM Reșița.
JCS-Ștefan Moraru