CARAȘ-SEVERIN – Cei doi foarte tineri voleibaliști cărășeni se află în aceste zile în Slovenia și Georgia cu loturile naționale U16, la turneele de calificare la Campionatul European!
Extrema Daiana Bălăescu (13 ani, 1,79 metri), pregătită de Laura Andrei la CSȘ Caransebeș și CSM Caransebeș, a jucat ieri în primul meci contra țării gazdă, Slovenia, partidă pierdută de România, scor 1-3. Astăzi, România întâlnește Muntenegru (ora 16), iar mâine Slovacia (ora 16).
Alex Giucă (15 ani, 1,81 metri), elevul lui Raul Oprișor la CSȘ Oțelu Roșu, a fost unul dintre cei mai buni jucători ai României în jocul de debut la turneul de calificare. Extrema oțelară a reușit 11 puncte, însă România a pierdut dramatic primul joc, 2-3. contra Sloveniei. Băieții sub 16 ani mai au două partide: astăzi cu Ungaria (ora 15), iar duminică cu țara gazdă, Georgia (ora 15).
JCS-R.M.