REŞIŢA – Asta sublinia liderul sindical Iancu Muhu în cadrul unei conferinţe de presă în care a vorbit despre şicanele făcute investitorului.Nu puţine au fost semnele de exclamare şi amenzile pe care TMK le-a avut de plătit pentru poluarea din Reşiţa. Şi, ce-i drept, nimeni nu poate nega poluarea de odinioară, de la combinat. Lucrurile s-au schimbat, însă, la fel şi poluatorii, dar degetele acuzatoare se îndreaptă tot spre ograda TMK.
Autorităţile de mediu au fost sesizate despre faptul că, recent, vreme de trei zile, uzina reşiţeană a poluat, în condiţiile în care cuptorul nu a funcţionat iar angajaţii sunt acasă, majoritatea în 75%, din lipsa comenzilor. Situaţia se datorează invaziei de produse chinezeşti, slabe calitativ, dar cu preţuri mult mai atractive, însă în timp calitatea îşi va spune cuvântul.
„Cred că TMK este singurul grup din Caraş-Severin care la ora actuală produce, care asigură locuri de muncă şi care dă nişte salarii decente. Dacă ne legăm şi dorim neapărat să închidem şi acest combinat, îl închidem, fraţilor, şi atunci, cum se spunea acum câţiva ani, nu mai sunt tramvaie, nu mai este nimic. De la Muncitoresc până-n Govândari, lăsăm să pască oile şi vacile în Reşiţa, pentru că nu mai avem nimic. Totul este închis“, spunea Iancu Muhu.
Liderul sindical consideră că nu TMK este problema Reşiţei, ci societăţile care sunt cu un picior în groapă. Potrivit lui Muhu, uzina reşiţeană numără 800 de angajaţi, anul acesta urmând să fie angajate alte 50 de persoane. De altfel, luna trecută s-au făcut angajări pentru personal TESA, iar luna aceasta s-a trecut la personalul direct productiv.
Nu trebuie uitat faptul că salariul mediu net în TMK este de peste 2.100 de lei, iar cel mai mic, brut, este de 1.680 de lei, din care în jur de 1.300 ajung în mâna angajatului.
Antoniu Mocanu