Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – … pe 8 octombrie, pe Dealul Ciorii, în cadrul concursului XCO Reșița Mountain Bike Race. Este invitația pe care organizatorii, Asociația Bike Attack (ABA) și Clubul Sportiv BA, o adresează iubitorilor ciclismului de a se înscrie la concursul deschis participanților de toate vârstele!

14 categorii, de la cadeți până la elite, sunt deschise doritorilor de a parcurge traseul de 4 km și 125m diferență de nivel, pe care organizatorii l-au amenajat de la zero, dotându-l cu toate elementele necesare unei astfel de competiții. În funcție de categorie, la disciplina XCO, concurenții parcurg un număr diferit de ture, între trei și șapte în cazul de față. Traseul este accesibil oricui a mai participat la două-trei concursuri similare, iar zonele mai dificile ale acestuia beneficiază de rute alternative mai ușoare.

„Categoriile se comasează dacă nu sunt minim cinci participanți la start. Fiecare concurent va primi un tricou personalizat și un ulei de lanț în pachetul de înscriere. Primele trei locuri de la fiecare categorie, vor fi premiate cu 500, respectiv 350 și 200 de lei. Vom organiza și o tombolă la care premiul cel mare este un zbor în tandem cu parapanta, la Clopotiva, Jud. Hunedoara!”, am aflat de la Georgian Popovici, membru ABA.

Taxa de înscriere este de 120 de lei, iar la fața locului, taxa va fi de 150 de lei. Așa încât doritorii sunt încurajați să nu piardă timpul, întrucât numărul maxim de participanți va fi de 300, până acum fiind înscriși 50 de participanți. Concursul face parte din programul RoBikeValley, inițiat de Decathlon.ro și implementat de Fundația Comunitară Banatul Montan și Fundația Comunitară Timișoara.

„Traseul este foarte promițător. Concursul este la prima ediție însă, în anii următori, poate vom avea aici o etapă de cupă națională, sau chiar campionat național!”, a încheiat Georgian Popovici, mulțumind primăriei pentru susținere. Pentru iubitorii mișcării în natură, luna octombrie aduce și alte concursuri de profil.

JCS-Ionel Ivașcu