REŞIŢA – Miercuri după-amiază, de la ora 18.00, echipa de seniori din Valea Domanului, care evoluează în Liga a III-a de fotbal, îşi va relua pregătirile pentru noul sezon competiţional. Aceasta, cu şase zile mai devreme faţă de data stabilită iniţial, fiindcă federaţia de specialitate a stabilit pentru miercuri, 20 iulie a.c. o etapă a Cupei României, ediţia 2011/2012, în care vor intra şi formaţiile din eşalonul trei.
Antrenorul Leontin Doană va dispune, în primă fază, de un lot remaniat, întinerit. „Am renunţat la Dochiţa, Şandru, Moraru, Afrem, cărora le-a şi expirat contractele, a declarat prof. Cristian Bobar, preşedintele CSM Şcolar Reşiţa. Drept urmare ne vom baza în special pe jucătorii de la centru, fiindcă şi bugetul este unul limitat. Dar, ne gândim şi la o completare a lotului, întrucât în ediţia următoare retrogradează echipele de la locul 11, în jos. Pe de altă parte, dacă vom reuşi să atragem eventuali sponsori, şi suntem în căutarea lor, putem să aspirăm la un loc din partea superioară a clasamentului. Oricum, ne aşteaptă un campionat greu. Iar strategia o va stabili Consiliul Local şi primăria“.
