MOLDOVA NOUĂ – Mineritul la Moldova Nouă, reluat în doi ani și jumătate. Orașul se va dezvolta ca-n vremurile bune!
Pentru că un procent de 50% din valoarea redevenței va reveni orașului, 30% Consiliului Județean și 20% statului român. Conform primarului Ion Chisăliță, în cifre absolute, asta înseamnă că orașul se va dezvolta în ritm mai accelerat decât până în ‘89. Chisăliță a făcut aceste precizări după ce, recent, investitorii turci au primit licența de exploatare, depunând și documentația pentru prelungirea ei, lucru care probabil, în opinia lui Chisăliță, se va întâmpla spre finalul acestei luni.
„Vă pot da și un grafic vizavi de ce se va întâmpla la Moldova Nouă. Din iunie, durează un an pentru proiect și avize, apoi încă un an pentru crearea infrastructurii necesare flotării minereului și pentru alte lucrări care trebuie făcute în cariera dezvoltată deja pentru a se putea continua activitatea. Pe baza licenței care e valabilă cinci ani, timp de doi ani și jumătate vor lucra în forță”, a declarat primarul Chisăliță. Din aceeași sursă, reținem că, în acest interval, cantitățile extrase vor rivaliza celor din vremurile de glorie ale mineritului din Moldova Nouă. În paralel, investitorii turci vor pregăti documentația pentru obținerea noii licențe, care va fi valabilă timp de 20 de ani.
Un investitor serios și conducători înțelepți, cheia succesului pentru dezvoltarea orașului. Primarul Chisăliță declară că, în cei doi ani și jumătate în care vor lucra în baza actualei licențe, investitorii au perspectiva că folosind tehnologia cu care vin să exploateze, vor putea exploata mai mult decât au exploatat comuniștii într-un an de zile. Atunci, producția maximă a fost de 3,5 milioane de tone pe an, iar actualii investitori vor exploata 7-10 milioane de tone. Chisăliță speră să fie stabilitate, mai ales că minereurile neferoase existente în zonă, cuprul în special dar și alte metale care se găsesc în cantități mici, vor fi căutate permanent pe piață. În opinia sa, raportat la ce se întâmplă în lume, aceste metale au început să valoreze tot mai mult și să fie tot mai folosite în tehnologia modernă. Totodată, primarul a apreciat pozitiv modul în care decurg lucrurile în consiliul local.
„Țintele pe care ni le-am fixat n-au fost atinse întotdeauna, însă perspectiva lor a fost dovedită. Ne-am dus în consiliul local cu lucruri foarte serioase care, în cele mai multe cazuri, au fost votate în majoritate. Dacă în general suntem de acord toți, probabil că am țintuit ceea ce trebuie vizavi de dezvoltarea orașului, desigur în limita posibilităților pe care le avem”, a încheiat Chisăliță.
JCS-Ionel Ivașcu