REȘIȚA – Ediția din acest an a Cupei „Reșița” la șah a reunit la start 30 de participanți, un număr bun în opinia lui Bolintiș având în vedere că este perioada concediilor!
„Cupa Reșița este deja o competiție tradițională în calendarul Asociației Județene de Șah Caraș-Severin, deoarece este primul concurs pe care noi l-am organizat, prima ediție fiind în 2006. Acum am ajuns la a XVII-a ediție. Deși au fost 35 de grade Celsius afară, iar mulți sunt plecați prin concedii sau la alte turnee de șah, am fost bucuroși de faptul că s-au prezentat 30 de jucători la startul acestei ediții. Au participat jucători din Reșița, Bocșa, Caransebeș și Timișoara. Au fost multe partide interesante de înalt nivel tehnic, pentru că printre participanți i-am avut pe Alexandru Tunaru, pe Daniel Cristian Pădurean și subsemnatul, cei care, de fapt, au împărțit laurii la campionatele județene de șah clasic, rapid și blitz din ultimii ani. De asemenea, a concurat și tânăra generație reprezentată de Christian-Arrydan Tamaș, de Albert Marian Drăgoi și Alexandru David Korcsek, adică juniorii de la care avem mari speranțe în anii care urmează. Acești juniori sunt deja selectați la echipa fanion a județului, la CS Muncitoresc, cea care s-a înscris în acest an în Divizia B. Foarte probabil, vom promova fără probleme în eșalonul doi și sperăm cât de curând să ajungem și mai sus. Mă bucur că la această competiție s-au prezentat jucători de forță și a fost primul concurs din ultimii ani în care marea majoritate a șahiștilor au peste 1600 de puncte ELO. Ne bucurăm că au fost prezenți jucători cu vârste cuprinse între 5 și 81 de ani. Îmbucurătoare a fost forma bună de joc manifestată de echipa C.S. Muncitoresc Reșița (Pădurean, Tunaru, Bolintiș, Tamaș și Korcsek), dar și foma bună a juniorilor sub 14 ani, în perspectiva participării C.S. Muncitoresc la Divizia B (echipe de seniori) și la Campionatul Național pe echipe de juniori U14. De notat și apariția copiilor de sub 8 ani, atât din Reșița, cât și din Caransebeș, semn că, grație antrenorilor Bolintiș și Tunaru, vom avea o nouă generație de tineri șahiști!”, a declarat Mihai Bolintiș, președintele Asociației Județene de Șah Caraș-Severin.
La seniori s-a impus Dani Pădurean cu 6,5 puncte din 7, urmat cu același punctaj de Alexandru Tunaru și de Mihai Bolintiș cu 5 puncte din 7. Pe locul IV a fost David Alexandru Korcsek, iar pe poziția a V-a Angel Truican (Berzovia).
La veterani s-a impus Marin Crăciun cu 4,5 puncte, urmat de Andrei Bartha (Timișoara) și de reșițenii Ion Țuțuianu și Horia Irimia, toți cu câte 4 puncte.
La juniori s-a impus David Alexandru Korcsek, urmat de Christian-Arrydan Tamaș și Albert Marian Drăgoi.
La junioare s-a impus Anca Maria Tecliș, aceasta fiind urmată de Iulia Ana Maria Popovici. La juniori 12 ani, locul I a fost ocupat de Luca Eldad Fileri, urmat de Mihai Costescu (Timișoara). La juniori 10 ani s-a impus Patrick Andreas Turi, urmat de Darius Gabriel Băcanu și de Alexandru-Tudor Roșca.
La copii 8 ani s-a impus surprinzător, dar meritat, Victor Drulă (5 ani și jumătate), urmat de frații Bogdan Andrei Grecu și Zian-Matei Grecu (6 ani) și de Cezar Tismănari (6 ani).
JCS-Ștefan Moraru