Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Organizată într-un timp extrem de scurt, prima ediţie a Cupei Franzdorf Polaris s-a dovedit o reuşită, atrăgând la linia de start 29 de piloţi de ATV, Quad şi Side-by-Side din România, Austria, Italia şi Republica Moldova, dintre care 14 au şi urcat pe podium, conform clasamentului final.

Premiul I la Grupa ATV Hobby a fost câştigat de Bogdan Solomonesc din Oţelu Roşu (CS) care, la cei 14 ani ai săi, se dovedeşte a fi un sportiv talentat şi de perspectivă. Locul II, respectiv locul III a fost ocupat de Natalia Chiujdea (MS) şi Artur Cucută (MDA).

Grupa ATV Open a fost câştigată de Chiujdea Sever (MS) – campionul naţional pe 2010 – urmat de Gliga Alexandru (SB) şi Miklos Lazlo (MS).

Grupa ATV Extrem a fost câştigată de Oliver Renzler (PH/I), celelalte două locuri revenind, în ordine lui Radu Mihai Lungu (CJ) şi Rus Tudor Florin (CJ).

La Quad au urcat pe podium doar doi concurenţi (TM), Bodea Sebastian şi Otinel Boloş, în condiţiile în care locul 3 nu a fost acordat.

Grupa Side-by-Side a fost câştigată de echipajul condus de Marius Mocanu (CS), locul secund revenind celui condus de Flavius Stefoni (TM) iar locul 3 echipajului condus de Nicchi Velso (HR/I).

Premiul King of Franzdorf a revenit câştigătorului probelor speciale de la ATV Extrem, Oliver Renzler (PH/I).

Cu un buget total de 5.000 de euro pentru premii în bani, care a permis câştigarea unui premiu individual de 1.000 de euro, Cupa Franzdorf Polaris este, din acest punct de vedere, cea mai „valoroasă“ competiţie de profil din România.

Walter Fleck