Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cei care fac practică în cadrul cursurilor de calificare sunt obligaţi uneori să înveţe meserie altfel…Chiar dacă pentru unii, cursurile de calificare şi reconversie profesională sunt o nimica toată, putând fi reduse la formalitatea eliberării unei diplome care să ţină loc de tablou, pe un perete, există şi persoane care chiar au nevoie de ceea ce se ascunde dincolo de aceste hârtii. Un curs, adică o perioadă de câteva săptămâni sau câteva luni de participare la sesiunile de pregătire teoretică şi practică pe care le presupune o anumită meserie, cu scopul dobândirii cunoştinţelor şi aptitudinilor necesare ocupării unui post, în calitate de calificat. Iar dacă partea teoretică se face de regulă direct de lectorii plătiţi în acest scop de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin, nu acelaşi lucru se întâmplă şi cu practica.

De foarte multe ori, participanţii la cursuri s-au plâns că practica pe care o fac la societăţile comerciale cărăşene este fără rost. Şi asta pentru că în loc să aibă parte de o instruire practică în toată regula, angajaţii pe lângă care-şi făceau „ucenicia“ îi puneau la făcut curat, la spălat toaletele sau doar la munca de jos de care salariaţii respectivi preferau să se scape. Iar dacă reclamau aceste aspecte, aveau necazuri legate de efectuarea şi recunoaşterea muncii depuse în cadrul practicii.

Trebuie spus că de-a lungul timpului numărul nemulţumirilor a scăzut drastic mai ales pentru că AJOFM a reuşit să obţină tot felul de finanţări pentru amenajarea şi dotarea unor laboratoare şi ateliere moderne, astfel că pentru practica, în majoritatea cazurilor, se face în cadrul Centrului de Formare Profesională al Agenţiei.

Pentru instruirea practică, în prezent, Centrul de Formare Profesională din cadrul AJOFM Caraş-Severin dispune de un laborator de informatică şi de ateliere pentru ospătari, frizeri şi coafori, precum şi pentru domeniile instalaţiilor sanitare şi de gaze, electric, confecţii, construcţii şi gastronomie. Paleta cursurilor organizate direct este însă cu mult mai largă, AJOFM fiind autorizată pentru organizarea de cursuri de ospătar-chelner-vânzător în unităţi de alimentaţie, inspector resurse umane, bucătar, zidar-pietrar-tencuitor, lucrător-finisor pentru construcţii, lucrător în comerţ, contabil, frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist, instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze, electrician exploatare medie şi joasă tensiune, operator introducere, validare şi prelucrare date, barman, mozaicar şi cofetar-patiser.

Antoniu Mocanu