În acelaşi timp, aceştia au intrat în concurenţă directă cu agenţi economici din ţările membre.
Acum trebuie să respecte regulile de concurenţă şi ajutor de stat care sunt aplicate pe teritoriul UE.
În acest sens, Inspectoratul de Concurenţă Caraş-Severin a organizat un seminar cu tema „Promovarea culturii concurenţei după aderarea României la Uniunea Europeană“.
Seminarul a avut loc la Băile Herculane, cu participarea autorităţilor publice locale şi primarii comunelor din zonă (Iablaniţa, Cornea, Luncaviţa), precum şi reprezentanţi ai societăţilor importante din Băile Herculane, Mehadia, Topleţ.
Scopul seminarului a fost instruirea participanţilor din partea autorităţilor publice locale şi a agenţilor economici în vederea cunoaşterii procedurilor privind accesarea fondurilor comunitare precum şi măsurile antitrust aplicate pe piaţa europeană.
Doina Rolea
