Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Într-o perioadă în care se insistă pe transparenţă, opacitatea lasă loc de interpretări.

După fiecare tur de scrutin, câştigătorii îşi celebrau victoria, la iniţiativa Biroului Electoral şi a Autorităţii Electorale, în săli de şedinţă publice, cu discursuri care să întărească alegătorilor încrederea că ce li s-a promis va fi respectat. De această dată, organizatorii au trecut sub preş evenimentul, deşi acesta a avut loc. Or, se anunţase, mai mult sau mai puţin oficial că luni, 19 decembrie, mandatele de parlamentari deja atribuite, vor fi şi înmânate câştigătorilor scrutinului, fără să fie precizată ora. Mama Omida, Baba Vanga, Nostradamus să fi fost, şi tot nu au proorocit evenimentul…

vela-certificat

Unde să ceri Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 11 Caraş-Severin, Autorităţii Electorale Permanente, Instituţiei Prefectului (reprezentantul Guvernului în teritoriu) sau gazdei – Consiliului Judeţean – date despre eveniment, când nici măcar unii membri ai Comisiei Tehnice de Alegeri nu au fost prezenţi…

La eveniment nu a fost invitat nici măcar conducătorul instituţiei-gazdă, preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu. „Aș vrea să le urez mult succes noilor parlamentari de Caraș-Severin. Chiar dacă nu am fost invitat, deși înmânarea mandatelor a avut loc în sala de ședințe a Consiliului Județean, pe care le-am pus-o la dispoziție, eu vreau, totuși, să le urez mult succes tuturor, indiferent de formațiunea politică din care fac parte și să sper că toți vor face ceea ce au promis în campania electorală“, a transmis acesta.

Unii spun că momentul ar fi fost devansat cu două ore, alţii că nici măcar nu au fost prezenţi toţi cei şapte parlamentari (şi-au preluat mandatele, potrivit surselor, deputaţii Ion Spânu şi Valeria Schelean – Şomfelean şi senatorul Marcel Vela). Să fie o primă demonstraţie de „transparenţă“? Cui îi e ruşine cu parlamentarii cărăşeni?