Caraş-Severin, Romania

Acesta a fost unul din subiectele discutate miercuri de primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, cu cei din conducerea Prescom şi C.F.R. A fost abordată şi ideea ca cel puţin patru garnituri de tren care sosesc zilnic dinspre Timişoara să vină până în Gara Reşiţa Sud.

În acest sens, Primăria Reşiţa a remis adresa cu nr. 17/ 07.01.09 către SC Regiotrans Braşov SA – operatorul privat care prestează servicii de tranport feroviar cu plecare de la Voiteni – cu sugestia ca acesta să prelungească traseul garniturilor sale de tren până la Reşiţa-Sud.

La iniţiativa primarului, conducerea Prescom a decis ca începând de luni, 12 ianuarie 2009, transportul local să fie asigurat, începând cu ora 5.00, de la garajul Secţiei de Transport Local a societăţii, pe traseul B-dul Republicii, B-dul Al.I. Cuza până la Marginea. Măsura este destinată în special cetăţenilor care vor să prindă „Săgeata Albastră“, cu plecare la 5.38.

Îmbarcarea călătorilor din Triaj se va face în staţia comună tramvai-autobuz din zonă, iar pentru locuitorii din vecinătatea Inspectoratului Judeţean de Poliţie, în staţia de autobuz aferentă.

Nina Curiţa

[email protected]