Caraş-Severin, Romania

Acest proiect a necesitat o finanţare suplimentară faţă de banii primiţi de la guvern, întrucât proiectul original nu prevedea şi o trecere peste calea ferată, trecere care apoi a fost inclusă în proiect.

Însă, odată cu ea, a venit „la pachet“ şi o majorare a sumei necesare pentru realizarea sa. Mai exact, este vorba despre 664 de mii de lei, adică 55% din costurile eligibile ale proiectului.

Cum guvernul a dat deja banii ceruţi de proiectul original, suplimentarea aceasta va fi din bugetul local. Sau, după cum s-a exprimat mai plastic primarul Spătaru, „Proiectul iniţial nu prevedea această trecere. Nu avem altă posibilitate de a smulge 600 de milioane de lei de la guvern, care ne-a dat ceea ce am cerut. Noi am cerut prost“.

Întrebarea care rămâne este de ce s-a ajuns în această situaţie? De ce „s-a cerut prost?“.

Nina Curiţa