Caraş-Severin, Romania

MOLDOVA NOUĂ – Este de părere Ion Chisăliță, primarul orașului Moldova Nouă, analizând acest început de funcționare a bacului!

Conducerea județului și cea a AquaCaraș – care administrează obiectivul – și-au împărtășit deja părerea despre cât de funcțional și eficient este bacul, de când a fost relansat la frontiera cu sârbii. Dar care este părerea administrației locale, vizavi de capitolul financiar și de ce se resimte în comunitate?

Primarul Ion Chisăliță ne răspunde: „Bacul, din punct de vedere financiar, merge binișor, să spun. Am făcut eu așa o afirmație, zilele trecute, că în perioada trecută, nici Consiliul Județean, nici Primăria n-au avut bani, dar au avut personal. Acum, bacul merge foarte bine, ați văzut câți turiști au trecut Dunărea în această perioadă, am înțeles că sunt peste 2.000, ceea ce înseamnă că din punct de vedere al targetului ne îndeplinim foarte repede aceste condiții“. Cu alte cuvinte, banii pentru obiectiv nu vor mai trebui înapoiați Uniunii Europene.

Potrivit edilului de pe Clisură, bacul a trecut zilele trecute printr-o revizie, așa cum trebuia făcută, după o lună de zile, repornind din nou, din weekendul trecut, în cele trei curse zilnice pe care le are în program. Legat de serviciile de operare a bacului între Moldova Nouă și Golubăț (Usije-Serbia), primarul Ion Chisăliță a concluzionat: „Acum, din punctul meu de vedere, eu cred că lucrurile vor merge tot mai bine, având în vedere modul cum este operat, organizat și, dacă doriți, și din punct de vedere al puterii financiare, și din punct de vedere al faptului că încă suntem în sezon“.

JCS-Antoniu Mocanu