Caraş-Severin, Romania

Unul dintre principalele proiecte aprobate în şedinţa ordinară de marţi, 30 noiembrie, a Consiliului Judeţean vizează rectificarea bugetară a bugetului propriu al forului decizional cu 1.700.000 de lei.

Din această sumă, 500.000 de lei sunt venituri proprii, 700.000 sunt bani destinaţi cheltuielilor de consum şi de capital, 400.000 de lei sunt alocaţi drumului Caransebeş-Muntele Mic iar Spitalul Judeţean de Urgenţă a primit pentru investiţii 100.000 de lei.

Tot marţi s-a aprobat rectificarea pe unităţi administrativ-teritoriale a cotei de 22% din cotele defalcate din impozitul pe venit.

„Suplimentarea acestei cote cu 145.000 de lei am hotărât să o împărţim între localităţi. 10.000 de lei am acordat comunei Brebu Nou pentru contribuţia la un proiect de apă şi canalizare, iar restul la oraşe. Staţiunea Băile Herculane a primit 16.000 de lei, iar fiecare dintre celelalte oraşe câte 17.000 de lei“, a precizat preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde.

Consilierii judeţeni au mai aprobat şi proiectul privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al judeţului domnului Ioan Schuster, omul care, prin înotătorii de performanţă pe care i-a pregătit, care a pus judeţul nostru pe harta sportului internaţional.

Nina Curiţa