Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSU Reșița – Olimpic Tg. Mureș 30-23 (14-12), în Divizia A de handbal feminin, Seria B.

Handbalistele de la CS Universitatea Reșița au obținut la mijlocul acestei săptămâni a șasea victorie stagională, 30-23 cu Olimpic Târgu Mureș. Elevele antrenorului Cristian Busuioc au avut mult de furcă cu ambițioasele junioare ale echipei mureșene, mai ales în prima repriză, când scorul a fost strâns. Oaspetele s-au aflat minute bune în avantaj, abia spre finalul primei reprize studentele reușind să se desprindă la două goluri, pentru 14-12 la pauză. Mobilizarea și experiența handbalistelor de la CSU Reșița au făcut diferența în partea a doua a meciului și echipa din municipiul de pe Bârzava a bifat a șasea victorie în actuala ediție a campionatului Diviziei A de handbal feminin, Seria B. Cu acest prilej, la CSU Reșița a debutat și cea mai nouă achiziție a clubului, Daiana Gaiu, o sportivă de 20 de ani, transferată de la Minaur Baia Mare.

„Mă bucur că fetele au reușit să depășească momentul dificil după înfrângerea de la Oradea și deși am avut probleme de efectiv, prin accidentările sportivelor Andra Ioța, Gina Iung și Adriana Voina, am reușit să ne mobilizăm. Fetele au dat totul pe teren și au demonstrat că dacă sunt unite și reprezintă un grup, pot să câștige. Trebuie să recunosc că am avut un meci dificil, în fața unei echipe de junioare, în care am remarcat multe jucătoare valoroase, de perspectivă. Sută la sută, nu este întâmplătoare prezența lor în turneele finale la nivelul junioarelor”, a declarat antrenorul echipei reșițene, prof. Cristian Busuioc.

CSU Reșița: Delia Roman, Alexandra PopescuSimina Vezentan (9 goluri), Alina Cristea (7), Beatrice Kövari (6), Cătălina Dumitrescu (3), Marinela Prykop (2), Daiana Gaiu (1), Alexandra Bucur (1), Iulia Bledea (1), Claudia Baldovin, Denisa Ion, Gianina Iung, Adriana Voina, Andra Ioța.

După victoria în fața echipei mureșene, CSU Reșița a urcat pe locul al treilea al clasamentului, cu 18 puncte. În etapa viitoare, sâmbătă, 18 noiembrie, elevele antrenorului Cristian Busuioc vor juca în deplasare cu Crișul Chișineu-Criș.