REȘIȚA – Handbalistele de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița au pierdut vineri, 29 aprilie, scor 25-36, jocul cu CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud, de pe teren propriu! CSU Reșița ocupă locul 8 în Divizia A, Seria B, cu 15 puncte obținute în 18 partide!
Cu probleme mari de lot, reșițencele n-au putut să le țină piept adversarelor, Bistrița Năsăud fiind o formație care are în componență jucătoare valoroase și care se află pe locul secund.
„A fost un meci dificil, ne așteptam să fie așa. A fost un joc în care oaspetele noastre s-au impus. Deși a fost o înfrângere înregistrată de echipa noastră, pot spune că au fost momente în care fetele au rezistat și au făcut față adversarului. Noi ne știm problemele pe care le avem în efectiv și una peste alta, pot spune că a fost un joc în care deși am pierdut, unele sportive au demonstrat că pot să se apropie de valoarea adversarelor noastre. Se știe faptul că am întâlnit o echipă de ligă națională, de fapt un lot lărgit. După cum bine se știe, Bistrița este înscrisă în acest campionat fără drept de promovare. Banca noastră de rezerve a fost subțire, avem fete accidentate în lot. Am fost în situația în care după eliminarea lui Eremici Nicole nu am mai avut nicio schimbare și este bine faptul că am reușit să terminăm acest joc. Mai sunt de disputat încă două etape din acest campionat. Mai avem o deplasare la Oradea, o deplasare foarte dificilă, împotriva unei echipe care se luptă pentru un loc de baraj. În ultima etapă vom întâlni liderul din această serie, echipa din Târgu Jiu”, a declarat prof. Cristian Busuioc.
CSU Reșița: Timeea Dumitrache, Daiana Giuca, Rebeca Vlădășel (9), Alexandra Popescu (2), Nicole Maja Eremici (1), Iulia Bledea (5), Irina Ciobanu (4), Narcisa Diaconescu (3), Cătălina Dumitrescu (1), Andra Mureșan, Claudia Șiman și Simina Buzzi.
În etapa a XXIV-a reșițencele vor sta, iar următorul joc va fi pe 25 mai, în deplasare, cu CSU Oradea.
JCS-Ștefan Moraru