Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Cupa Banatul „Ioan Schuster” la înot a avut loc sâmbătă, 12 octombrie, la Complexul Municipal de Sport și Sănătate „Prof. Ioan Schuster”. La competiția ajunsă la a XXV-a ediție au participat aproximativ 300 de înotători atât din România (Arad, Timișoara, Hunedoara, Bacău, Alba-Iulia, Reșița), cât și din Ungaria, Serbia și Bosnia și Herțegovina.

La finalul concursului, sportivii de la Clubul Sportiv Școlar din Reșița s-au clasat pe locul al doilea, cucerind în total 32 de medalii: 9 de aur, 8 de argint și 15 medalii de bronz. Pe primul loc s-a clasat Liceul cu Program Sportiv Alba-Iulia, iar locul al treilea i-a revenit Clubului Sportiv Delfin Timișoara.

„La această competiție a fost o atmosferă foarte bună. Suntem foarte bucuroși că am reușit să organizăm din nou acest concurs tradițional, care a ajuns la a XXV-a ediție. Au fost prezenți peste 300 de înotători de la cluburi din România, Serbia, Ungaria și Bosnia și Herțegovina. A fost o competiție prin care am vrut să vedem stadiul de pregătire al înotătorilor reșițeni, pentru că urmează concursurile naționale peste o lună de zile. Mă bucur foarte mult că sportivii au fost susținuți din tribună de foarte mulți spectatori, iar unii dintre micii înotători au participat pentru prima dată la o competiție de o asemenea anvergură. Oaspeții noștri s-au simțit foarte bine la Reșița și aș dori să mulțumim Consiliului Județean Caraș-Severin, care ne-a asigurat fondurile necesare pentru cazarea și masa străinilor. De asemenea, oaspeții noștri au rămas plăcut impresionați de felul cum arată bazinul olimpic din Reșița. Mulțumim Primăriei Reșița care ne-a găzduit pentru acest concurs și pentru modul cum întreține acest bazin. Sunt orașe în țară în care bazinele sunt închise și toată lumea ne invidiază”, a declarat Marius Crețeanu, directorul Clubului Sportiv Școlar Reșița.

Ștefan Moraru