REȘIȚA – La competiția de la Târgu Mureş, ce a reunit la start cele mai bune sportive de la opt cluburi şcolare din ţară, CSȘ Reșița a cucerit 9 medalii de argint și 9 de bronz!
„La categoria junioare s-a remarcat Sofia Perneu: la individual compus, la cerc şi la măciuci a luat argint, iar la minge şi la panglică a obţinut medalie de bronz. La junioare, ea a făcut echipă cu Ana Mihalache, anul 2009, și a obținut un argint pe echipe. Ana Mihalache a obținut patru medalii de argint, la cerc, măciuci, panglică și individual compus, și un loc 4 la minge. Larisa Trebuian, născută în 2009, a obținut patru locuri 3, la panglică, măciuci, cerc și individual compus, precum şi o medalie de argint la minge. Larisa Trebuian a format a doua echipă cu Rebeca Grădinaru, cele două sportive ocupând locul 3. Rebeca Grădinaru a obținut locul 3 la cerc, locul 4 la panglică, 5 la individual compus și 6 la măciuci și minge. La junioare doi, Daliana Făgăraș a obținut medalie de bronz la măciuci, locul 6 la individual compus, locul 7 la cerc și la minge și locul 8 la panglică. Ea a participat împreună cu Ariana Timișan la această categorie. La categoria senioare am avut două reprezentante. Maria Făgăraș a ocupat locul 5 la măciuci și la minge, 6 la cerc şi 7 la panglică. Briana Birta a luat locul 5 la panglică și 8 la individual compus. Cele două fete au format echipa la senioare și au ocupat locul 4.”, a declarat antrenoarea Luminița Lațcu.
JCS-Ștefan Moraru