Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Rosso-nerii au înregistrat a cincea victorie consecutivă și sunt pe locul 2, la trei puncte de lider.

CSM Școlar Reșița se întreaptă cu pași repezi spre primul loc din clasament, după victoria de pe teren propriu cu scorul de 2-1 din partida cu Unirea Alba Iulia. Disputa a avut loc sâmbătă, 5 noiembrie și a contat pentru etapa a X-a a Ligii a III-a de fotbal, Seria a IV-a.

Elevii lui Leontin Doană au început perfect meciul și au deschis scorul în minutul 12 prin George Beloescu, după o pasă primită de la Flavius Costescu. Reșițenii au dominat prima repriză, dar nu au mai reușit să înscrie până la pauză. Startul părții a doua a jocului i-a adus în prim plan pe fotbaliștii Unirii Alba Iulia, care au egalat prin Sebastian Culda în minutul 46. Rosso-nerii au continuat să atace, iar golul a venit în minutul 75, când același George Beloescu a înscris pentru scorul de 2-1. Până la finalul disputei, echipa reșițeană nu le-a mai oferit oaspeților șanse de a egala, iar partida s-a încheiat cu victoria gazdelor. Acest meci a fost primul pierdut de Unirea Alba Iulia în deplasare, iar pentru CSM Reșița a fost a cincea victorie consecutivă din acest tur de campionat.

Oaspeții de la Unirea Alba Iulia și, în special, antrenorul echipei au contestat arbitrajul, chiar dacă echipa lor nu a ajuns de foarte multe ori la poarta reșițeană apărată de Cristian Zimmermann. Rosso-nerii după acest succes au urcat pe locul al doilea în clasament, acumulând 21 de puncte și sunt la o victorie de Național Sebiș, echipa care ocupă deocamdată prima poziție. Următorul joc al Școlarului va fi în deplasare, vineri, 11 noiembrie, împotriva formației Mama Mia Becicherecu Mic.

CSM Școlar Reșița: Zimmermann, Banac, Beloescu, Bloju, Breșneni, Costachi, Costescu, Doda, Liuba, Muselin, Săndescu. Au mai intrat pe teren Negrei, Coviț, Țoțu și Ciucur.