REȘIȚA – Echipa de fotbal CSM Reșița și-a aflat miercuri, 16 august, adversarele din Seria a IV-a a Ligii a III-a. Și tot miercuri, de la ora 18.00, rosso-nerii dispută un amical în Valea Domanului, adversar Unirea Alba Iulia.
Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a aprobat componența seriilor din Liga a III-a, iar mai multe echipe de tradiție din fotbalul românesc, cum ar fi Petrolul Ploiești, Universitatea Cluj sau Farul Constanța, se vor lupta pentru promovarea în eșalonul secund. Elevii lui Roco Sandu și Lucian Dobre, care speră și ei la o promovare în Liga a II-a, vor înfrunta în sezonul competițional 2017/2018 echipele: CS Gloria Lunca Teuz Cermei, CS Național Sebiș, CS Șoimii Lipova, CSM Lugoj, CS Millenium Giarmata, CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, CS Ghioroda, Centrul Național de Pregătire Timișoara, CNS Cetate Deva, FC Unirea 1924 Alba Iulia, CS Internaţional Bălești, ACS Șirineasa, CS U Craiova 2 și ACSO Filiași. CSM Reșița se află printre echipele favorite la promovare, după ce a transferat șase jucători până în acest moment.
Până atunci însă, rosso-nerii continuă seria jocurilor amicale, miercuri, 16 august, de la ora 18.00, întâlnind în Valea Domanului Unirea Alba Iulia. Acest meci de pregătire este unul dintre ultimele pe care le vor disputa reșițenii înaintea startului noului sezon competițional din Liga a III-a. Conducerea clubului a anunțat că ar mai avea nevoie de un atacant și un fundaș pentru ca lotul să fie unul echilibrat valoric.
