Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița a retrogradat din Liga 2, după ce a pierdut jocul decisiv de sâmbătă, 8 mai, din deplasare, cu Unirea Slobozia, scor 0-1. Unicul gol al meciului a fost înscris de Ionuț Dinu în minutul 47, când acesta a marcat cu capul din centrarea lui Bogdan Vasile de la o lovitură de colț!

După această înfrângere, rosso-nerii termină play-out-ul Ligii 2 pe poziția a șasea, loc care duce direct în al treilea eșalon. Asta, deși aveau și varianta unui egal pe care, din păcate, nu au fost în stare să-l obțină, astfel că din toamnă ar putea fi colegi de serie cu Progresul Ezeriș, în cazul în care trupa lui Arbănaș nu face și ea pasul spre o ligă inferioară.  Formația din Slobozia s-a salvat în extremis, pentru moment, și va juca barajul cu Comuna Recea pentru a se menține și în sezonul viitor în Liga 2.

„A fost un meci decisiv pentru ambele echipe. Eu cred că noi am făcut un joc bun, singurul lucru la care am suferit au fost cornerele, în rest nu cred că au ajuns la noi în 16 metri. Nu am putut remedia problemele pe care le aveam la fazele fixe, iar acest lucru ne-a costat şi astăzi. Sunt sătul de toţi <<specialiştii>> care spun că am pregătit meciul defensiv. Nu-i adevărat. Am pregătit meciul ca să-l câştigăm, dar, fiind miza mare, sunt jucători care nu rezistă la presiune. Voiam să facem presiune mai sus, dar nu am reuşit, pentru că atacanţii se retrăgeau prea mult. La pauză am remediat lucrul acesta, iar în repriza a doua lucrurile au stat mult mai bine. Slobozia a avut trei cornere, iar din unul ne-a dat gol”, a declarat la final Adrian Falub.

CSM Reșița: Cobrea, Acka, Dumitraș, Sălcianu, Sima, Dulca, Breșneni, Boboc, Buș, Chera și Visnakovs. Rezerve: Zimmerman, Lungu, Szijj, Dat, Astsfei, Popescu, Danci, Ilie și Brînzan.

JCS-Ștefan Moraru