REȘIȚA – Formația din Valea Domanului a înregistrat o nouă înfrângere în ultimul meci din cantonamentul din Antalya: KS Wieczysta Cracovia a bătut vineri, 14 februarie, cu 3-0 pe CSM Reșița!
Pe 13 februarie, Reșița a pierdut cu FC Obolon Kiev, scor 0-3, iar după acest meci Stoican s-a declarat nemulțumit de cum au abordat elevii săi partida. După înfrângerea cu Cracovia, antrenorul a pus totul pe oboseala acumulată după cantonament, fapt ce i-a făcut pe jucători să comită mai multe greșeli.
„Am început destul de bine cantonamentul, când eram proaspeți. Deja s-a acumulat foarte multă oboseală, se fac greșeli pe fond de oboseală și nu-mi convine, dar sper ca odată cu săptămâna premergătoare jocului oficial să aibă prospețime și să nu mai facă astfel de greșeli în anumite momente, pentru că se vede pe tabelă. Au și circumstanțe, pentru că a fost un cantonament destul de complex din punct de vedere fizic. De săptămâna următoare vreau să aibă prospețime și atunci când începem meciul oficial să fim la capacitate maximă. Una peste alta, important este ce am văzut în acest cantonament. Că au revenit și o mare parte din jucătorii accidentați. Aveam în ultimele zile câteva probleme în ceea ce-i privește pe unii dintre jucători, care sunt exponențiali, și mă refer la Haită, Burlacu, Fota. Sunt trei jucători pe care i-am odihnit, pentru că au avut o încărcătură din punct de vedere fizic și n-am vrut să riscăm ceva mai grav. Dar o să fie și ei prezenți săptămâna viitoare, în ceea ce înseamnă pregătirea pentru meciul oficial cu cei de la Alba Iulia.”, a declarat antrenorul Flavius Stoican.
CSM Reșița a început acest ultim amical cu: David DINCĂ – Elton DA SILVA, Cristian BOCȘAN, Erico DA SILVA – Vlad CHERA, Oudie SALHI, Cosmin TUCALIUC, Alexandru NEGRU – Robert JERDEA, Marius CIOIU – Andrei LASCU.
Încep meciurile oficiale, iar primul joc din acest an va fi în Cupa României. CSM Reșița va întâlni duminică, 23 februarie, de la ora 13.00, pe CSM Alba Iulia, în cadrul barajului de clasament din Grupa D a Cupei României. Câștigătoarea acestui baraj va juca meciul din sferturile de finală ale Cupei României Betano, pe teren propriu, împotriva câștigătoarei din barajul Politehnica Iași – AFC Hermannstadt (programat miercuri, 26 februarie). Învinsa va juca sfertul de finală pe terenul celor de la Farul Constanța. Sferturile de finală sunt programate în jurul datei de 2 aprilie.
JCS-Ștefan Moraru