REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus sâmbătă, 17 aprilie, cu scorul de 2-0, în partida cu CS Concordia Chiajna, obținând astfel a doua victorie consecutivă din grupa B a play-out-ului. Pentru echipa pregătită de Adrian Falub au marcat Eduards Visnakovs, în minutul 53 și Cristian Danci, în minutul 85!
În acest moment, Reșița a urcat pe locul 5, cel care îi asigură prezența la baraj, depășind astfel Unirea Slobozia, care are 24 de puncte, cu unul mai puțin ca formația din Valea Domanului.
„Cred că am obținut o victorie meritată. Echipa a intrat motivată în teren, am vrut să câștigăm și cred eu că am jucat inteligent din punct de vedere tactic. Am avut ocazii, am dominat jocul și nu cred că cineva poate pune la îndoială victoria din acest meci. Este o victorie necesară, dar nu suficientă. Mai avem de jucat meciuri și sperăm că vom ajunge la baraj. De când am venit la echipă chiar n-am ce să le reproșez la jucători, se antrenează foarte bine și chiar își doresc să se salveze de la retrogradare. Am auzit multe lucruri frumoase despre galerie, despre suporterii din Reșița și mi-ar fi plăcut să văd și eu ce înseamnă o atmosferă cu ei în tribune atunci când câștigăm. Sper că ne vom putea bucura la sfârșitul campionatului. Nu mă gândesc la meciurile rămase, momentan mă bucur de această victorie și mă concentrez pe meciul următor, cel cu Viitorul Pandurii. Orice pas greșit contează. Mă bucur de victorie, că am bătut o echipă care în ultimele 8 jocuri are 4 victorii și 4 egaluri. Reșița este o echipă care are spirit și este o echipă susținută de suporteri”, a declarat antrenorul Adrian Falub.
Tehnicianul Chiajnei, Claudiu Niculescu, a recunoscut că Reșița a câștigat meritat această partidă: „Este prima înfrângere de când sunt la Chiajna, din păcate n-am reușit să plecăm de la Reșița cu trei puncte, care matematic ne-ar fi salvat de la retrogradare. Așa ne rămâne să jucăm până la final și felicit echipa gazdă, care a câștigat meritat. După patru victorii și patru egaluri a venit și prima înfrângere, nu ne așteptam, dar trebuie să fim încrezători. Ne așteaptă meciuri grele și trebuie să acumulăm puncte. Nu știu cine programează meciurile, dar acest joc cu Reșița a fost al treilea în șase zile. Contează mai puțin acest aspect, ceea ce contează este faptul că am făcut câteva greșeli nepermise la acest nivel. Știam că Reșița va presa și vreau să cred că acest rezultat a venit pe fondul unei oboseli foarte mari a jucătorilor mei”.
CSM Reșița: Alberto Cobrea, Bogdan Szijj, Alexandru Sălcianu, Andrei Dumitraș, Alexandru Sima, Alexandru Dulca, Laurențiu Breșeni (cpt.), Laurențiu Buș, Robert Boboc, Andrei Dat și Eduards Visnakovs. Rezerve: Cristian Zimmermann, Claudiu Matiș, Vlad Chera, Nini Popescu, Victor Astafei, Denis Brînzan, Cristian Danci, Adrian Lungu și Demetris Cristodulo.
Concordia Chiajna: Thomas Chesneau, Florin Borța, Lucian Ion, Andrei Marc, Alexandru Cherecheș, Ionuț Biceanu, Alexandru Lazăr, Marius Dumitru, Azdren Llullaku, Costin Ciucureanu și Hamza Younes. Rezerve: Lungu, Alexe, Manole, Stănică, Onea, Piper, Herghelegiu, Deac și Cocoș.
Urmează pentru rosso-neri pe 25 aprilie jocul de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, iar pe 30 aprilie elevii lui Falub vor întâlni acasă Gloria Buzău. În ultimul joc din acest campionat Reșița va juca în deplasare, pe 8 mai, cu Unirea Slobozia.
JCS-Ștefan Moraru