CARANSEBEȘ – Returul de duminică n-a mai fost atât de ușor pentru voleibalistele pregătite de prof. Laura Andrei. Dacă sâmbătă n-au avut deloc emoții cu brașovencele cărora le-au administrat un scurt 3-0, ieri, caransebeșencele au avut de luptat patru seturi cu echipa secundă a Coronei!
Până la final a fost 3-1 pentru CSM Caransebeș, după un prim set în care gazdele au condus cu 21-16, însă n-au mai reușit decât un punct până la final, scor 22-25. Muștruluite de antrenoarea Laura Andrei, voleibalistele Caransebeșului au tratat jocul mult mai serios și au câștigat următoarele trei seturi (25-15, 25-16, 25-15), reușind a patra victorie consecutivă în Divizia A2 Vest de volei feminin.
„Era clar că niciun meci nu seamănă cu celălalt, iar Corona nu e o echipă slabă cum au crezut unii, e o echipă foarte bună, era echipa de pe locul 2. Eu am încercat să le pregătesc psihic pe fete încă de ieri că vom avea un meci greu astăzi. În primul meci le-am bătut din serviciu, dar în al doilea s-a întors puțin situația și am avut de muncit un pic. Fetele au fost un pic timorate sau poate că s-au culcat pe o ureche că meciul e ușor și nu l-au tratat cu seriozitate. Maria Boșka a fost o surpriză plăcută, ne-a lipsit Andrada Drăghina, nu știm ce s-a întâmplat cu ea, n-a venit la meci, avem falsul accidentat, pe Maria Moraru, a trebuit să fac niște improvizații. Roxana Valagiurgi vede foarte bine jocul, e o jucătoare completă pe care mă pot baza în momentele grele din meci.”, a spus, după jocul de duminică antrenoarea Laura Andrei.
CSM Caransebeș joacă ultimul meci din 2024 la sfârșitul acestei săptămâni, în deplasare, la CSȘ Mara Volei Baia Mare. Un joc din care vrea toate cele trei puncte. „Trei puncte la Baia Mare, nu cunosc echipa din Baia Mare, e primul an în divizie, nu știm încă ce joacă. Urmează apoi pentru noi pauză până în 18 ianuarie. Vom face pregătire, mă gândesc și la ceva jucătoare, dacă pleacă Denisa Popa, trebuie să o înlocuim, pleacă la Poli Timișoara, s-a mutat în Timișoara.”, a adăugat Laura Andrei.
CSM Caransebeș: Jessica Dantas, Lauren Weaver, Roxana Valagiurgi, Maria Boșka, Denisa Popa, Carla Dragomir, Iris Mărgineanțu, Maria Țițirigă, Naomi Brehuescu, Nicoleta Arjoc, Maria Pascal, Daiana Bălăescu și Alessia Bălăescu.
Cu cele două victorii din weekend, CSM Caransebeș s-a instalat confortabil pe locul 2, cu 14 puncte, la doar 1 punct distanță de liderul Târgu Mureș.
JCS-R.M.